Echipa Symphony School a stat de vorba zilele trecute cu un doctorand in psihologie, psihoterapeut cognitiv- comportamental si mare amatoare de muzica buna, dna. Psiholog Dana Dumitrache, despre importanta muzicii in viata copiilor si a adultilor care o studiaza, oferind sfaturi pretioase pentru parinti si introducand-ne in lumea psihologiei si a neurostiintei, cu umor si subtilitate.
Care sunt principalele efecte pozitive de care beneficiaza copiii care studiaza un instrument muzical? Cum influenteaza studiul muzicii dezvoltarea copiilor?
„Muzica este un dar pentru umanitate, pentru ca are rol terapeutic inalt, atat psihic, cat si fizic. Nu avem spatiu scriptic sa epuizam, argumentativ, beneficiile muzicii asupra neurochimiei creierului, deci asupra starii noastre de bine!
Implica proiectii dopaminergice si serotonicice in zone ale sistemului limbic implicate in trariri emotionale si afective de calitate superioara (nucleul acumbens, nuclei amigdalieni, hipotalamus, hipocamp) si reduce/echilibreaza productia hormonilor de stres, precum cortizolul.
Muzica clasica, muzica propice relaxarii, muzica romantica, faciliteaza subtile modificari de constiinta, prin activarea unor unde cerebrale de tip alpha (relaxare), sau tetha (reverie).
Prof. Dr. I.B. Iamandescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, ne povestea, la cursul sau de psihosomatica, ca, in Antichitate, medicii foloseau sunetele flautului pentru a trata lombago, pozitionand flautul chiar in regiunea afectata de aceasta boala.
De asemenea, muzica activeaza cortexul prefrontal vizual secundar, implicat in imagerie/ reprezentari, iar creierul care stie sa viseze in stare de veghe, stie si sa materializeze ceea ce isi doreste fiinta umana, in absenta convingerilor sabotoare.
Muzica mentine atentia /concentrarea si motivatia intinseca la cote dezirabile, pentru ca regleaza productia de dopamine si de serotonina, regleaza emotiile dureroase, conflictuale, de tip furie sau manie, agresivitatea, in genere, faciliteaza accesul la evenimente/amintiri dureroase, in scop terapeutic, faciliteaza introiectia acestora (intelegerea, acceptarea si iertarea acestora).Contribuie la autovindecare cerebrala, prin activarea neuroplasticitatii, in special la copii si adolescenti.”
Cum introducem aceasta noua activitate in programul copilului?
„Inca din burtica mamei! Se stie, deja, ca descarcarile neurochimice ale mamei, prin trairile ei emotionale dureroase, penetreaza placenta, iar din saptamanile 28-32 de sarcina, puiul de om care se dezvolta intrauterin, este deja o persoana capabila sa simta, sa experimenteze starile emotionale, pentru ca aria corespunzatoare emotionalitatii, nucleii amigdalieni, lacasul memoriei implicite, este deja maturizata biologic.
O spune profesorul emerit, Dominick Purpura (Albert Einstein College of Medicine), care a studiat, timp de 40 de ani, creierele fetusilor.
Volumul muzicii trebuie sa fie, insa, atent selectat, mai degraba in surdina, decat tare. Sa fie muzica ca o apa care curge linistit, ca o poezie declamata soptit.
Apoi, eu as recomanda, daca puiul de om este dispus sa experimenteze, sa purceada de-a dreptul la studiul unui instrument, tip chitara, pian, vioara, flaut, contrabas etc., inca de la varsta prescolara.
Nu este nevoie sa facem, neaparat, un muzician in miniatura din el, ci putem doar sa ii inlesnim sa experimenteze vibratiile muzicii direct, cat mai aproape de corpul sau!
Talentul tine si de biologie, nu doar de competenta transgenerationala/ epigenetica. Aici, profesorul de muzica este ingerul cu patalama, care il ajuta sa inteleaga instrumentul si il motiveaza extrinsec pe copil, ii insufla iubirea pentru acel instrument!
Copiii sunt, de asemenea, instinctivi/intuitivi si isi pot alege si singuri, inspirat, de altfel, instrumentul perfect pentru nevoile si competentele lor.”
Cu totii stim ca pentru unii copii, temele pentru acasa pot parea o povara, cum este bine sa procedam atunci cand observam ca apare aceasta problema?
„N-ar trebui sa fim prea revendicativi cu ei in privinta temelor zilnice, dat fiind faptul ca au parte de ceva mai multa incarcatura de materii saptamanale, decat, poate, ar trebui sa-si asume ca si sarcini implicite, copiii nostri.
Taxonomia sistemului psihoeducational autohton marseaza, in continuare, pe prea multa teorie de insusit, ca atare, incarcam functia mnezica/hipocampica nepermis de mult! – in defavoarea materiilor selective pentru care un copil are cu adevarat aptitudini. Motivatia intrinseca (automotivatia) de invatare o blocam, din fasa.
Prima sugestie este aceea de a nu face aura negativa cu ei, adica de a nu ne axa pe reprosuri, judecati, etichete, doar pentru ca, seara, noi, adultii, ne simtim agresati de corvoada de a-i ajuta tardiv, la lectii. In fond, dupa o zi de lucru solicitanta, toleranta la frustrare a unui parinte scade dramatic!
Prin aura aceasta negativa pe care o facem cu puiul de om, inerenta automatismelor verbale, intarim comportamentele problematice de respingere a asumarii responsabilitatilor scolare de zi cu zi, prin internalizarea unor raspunsuri emotionale negative, care raspunsuri afecteaza, pe termen lung cognitia, atentia, memoria de lucru.
Fara motivatie intrinseca (sa-si doreasca singur sa faca acea sarcina), copilul va avea tendinta sa fuga in activitati colaterale recompensatorii, de tip jocuri pe calculator, dar cu consecinte comportamentale pe termen scurt, mediu si lung (adictii, anxietati, depresii, agresivitate).
Copiii au nevoie de feedback pozitiv, constructiv/asertiv: ii validam efortul, ii comunicam ce nu functioneaza si ii facilitam accesarea solutiei/solutiilor la acea problema de comportament. Intarim, prin validare si valorizare a competentelor sale, ceea ce face corect si bine, ceea ce il tine motivat sa perpetueze sarcinile neplacute, care ii uzeaza atentia, concentrarea, inlesnim mentinerea motivatiei de calitate, prin raspunsuri emotionale care activeaza stima si increderea in sine.
Amanarea placerii (prin proiectii dopaminergice/moleculele placerii) pare sa fie, conform studiilor recente, cheia succesului/rezultatelor pozitive din urmatoarele etape de viata.
Formula de activare a motivatiei este simpla: urmarim evolutia zilnica a copilului in sarcinile de lucru, ii oferim feedback pozitiv/constructiv si asertiv, il indrumam, ii ascultam dificultatile si il incurajam, il ajutam sa se relaxeze, daca este stresat. Nu oferim recompense materiale! – sunt inconsistente si vin la pachet cu destule consecinte neplacute in plan neurologic si implicit comportamental, greu de gestionat mai tarziu. O lauda, o imbratisare, o plimbare placuta, un joc relaxat in familie sunt resurse excelente de recompompensa morala, puternic motivanta intrinsec, care antreneaza si mecanisme de coping emotional-cognitiv dezirabile.”
Cate activitati extrascolare este benefic sa aiba un copil fara a fi suprasolicitat, si cum putem observa suprasolicitarea?
„Oftez in locul lui, daca este inhamat la o activitate extrascolara rutinanta si mare consumatoare de energie psihica. Aici as sugera activitati care valideaza copilul, nu care il pun in dificultate! Sau macar, negociem doua activitati care se afla in pozitie antagonica pe scala nevoilor si talentelor reale ale copilului.
O activitate care il valideaza si una care il ajuta sa capete o alta competenta, nu neaparat agreata de copil. Nu mai mult de doua activitati extrascolare pe saptamana! Altminteri, vom observa ca toleranta lui la frustrare scade dramatic, va fi mai reactiv, se va concentra mai greu, se va angaja superficial in sarcini, va cauta activitati colaterale indezirabile de compensare a efortului si a oboselii inerente hipersolicitarii fizice, mentale si emotionale.”
In urma acestei perioade in care copiii si-au desfasurat mai mult de acasa activitatile, putem observa o usora stare de plictiseala sau o lipsa a motivatiei in randul copiilor, ce sfaturi aveti pentru parintii care observa asta la copii lor?
” Daca surghiunirea in fata laptop-ului, in scop scolar si recreativ, ar genera doar plictiseala, plictiseala aceasta ar fi ”idealul” de afect negativ pentru psihicul copilului! Ma tem, insa, ca pandemia ar fi putut deja genera raspunsuri emotional-cognitive mai dezadaptative decat ar fi fost de dorit.
Copiii bifeaza timpuriu anxietatati diverse (izolare sociala, fobie sociala, tulburari alimentare, ipohondrie, simptome de anxietate generalizata, atacuri de panica etc), intoleranta la frustrare, distimii (depresii usoare sau moderate), irascibilitate/furie si activarea unor scheme cognitiv-emotionale disfunctionale timpurii (deprivare emotionala, esec, vulnerabilitate vatamare sau boala, inhibitie emotionala etc).
Ca sa minimalizam efectele negative ale izolarii in casa si in hipertehnologizarea sarcinilor de zi cu zi, purcedem la introducerea, in programul zilnic, al activitatilor contracarante: iesiri in aer liber, dar nu in mediu poluant chimic si fonic, sport cu masura, neaparat cu masura, daca nu este sportiv de performanta, jocuri relaxante de atentie si cognitie, in familia extinsa, ras cat cuprinde, orice motiv de ras este binevenit, ras cu pofta, imbratisari in exces, alinturi, alimententatie de calitate (junck food cat mai rar, eventual o zi pe saptamana).
Creierul, ca sa functioneze optim, are nevoie de minerale de calitate, care minerale le luam din verdeturi, legume, fructe, carne si peste de calitate, neaparat de calitate, fara hormoni de crestere, antibiotice etc. Mineralele si B-urile (B6, B12) sunt esentiale sanatatii psihice si sanatatii creierului, in gerere. Si, prin extensie, pastrarea unui colon sanatos!”
Cum ne poate ajuta muzica in gestionarea emotiilor in aceasta perioada, atat in cazul parintilor cat si a copiilor?
„Muzica clasica/electronica, muzica romantica regleaza, cum spuneam in primul paragraf, productia unor neurotransmitatori implicati in atentie, concentrare, motivatie, stare de bine, bucurie (dopamina, serotonina, endorfine, oxitocina/vasopresina, cortizol), faciliteaza concentrarea si memorarea.
In privinta gestionarii emotiilor aceasta este alta discutie! Aici vorbim de niste patern-uri emotionale timpuriu dobandite sau mostenite transgenerational, deseori, dificil de reglat si chiar de constientizat.
Mai intai, ar fi necesar sa dobandim acea granulatie emotionala (cunoastere emotionala) reala, ca sa putem, ulterior, sa recunoastem in noi insine emotiile, in special pe cele secundare. In acest mod perpetuam mecanisme de coping propice recapatarii starii de bine, de multumire, mecanisme de coping de tip refocalizare pozitiva sau reevaluare pozitiva, de diminuare a utilizarii in exces a altora problematice (ruminare, catastrofare).
Cultura muzicala si implicit obiceiul de a asculta muzica sau de a canta vocal sau la un instrument faciliteaza activarea starii de acceptare de sine, de iubire de sine, si, chiar de visare ludica, de introiectare a unor mici conflicte interne.”
Mai aveti si alte recomandari generale pentru parinti?
„Sa-si constientizeze propriile limite emotional-cognitive, capatate timpuriu in istoria personala de viata.
De exemplu, un hiper-angajament personal in sarcini si obisnuinta de a fi un invatacel perpetuu, poate sugera existenta unei anxietati de performanta care se va reflecta in presiunea pe care el, ca parinte, o va pune asupra angajamentului copilului fata de sarcinile scolare si presiunea asta este sinonima cu diverse tipuri de anxietate, dar si de blocaje cognitive semnificative (deficit de atentie, intelegere greoaie a termenilor abstracti, diminuarea capacitatii de memorare), de instalare a unor probleme de somn (insomnia antesomn/postsomn) s.a.m.d. .
De asemenea, nici lipsa de atentie constructiva si de indrumare nu este o atitudine parentala adecvata, pentru ca disemineaza competentele generale si tintite ale copilului, dar si aceasta este o discutie ampla si diferita.
Copilul are nevoie de validare si de indrumare, de autoritate democrata/constructiva, de negociere dezirabila a oricarei activitati scolare sau extrascolare. Pana la urma, moto-ul general este ca nimeni, dar nimeni nu este perfect, cu atat mai mult, noi, parintii! Empatie, compasiune, incurajare, sustinere sunt cuvinte cheie in interactiunea noastra cu proprii copii. Si sesiunile de audiere a unei muzici de calitate fac diferenta intre distres si starea generala de bine!”
Psiholog terapeut cognitiv-comportamental,
(Dana) Dumitra Dumitrache
Comentarii recente